Cât de mari și minunate
Sunt lucrările lui Dumnezeu.
Le înțelegem doar în parte,
Deși sunt binecuvântate.
Noi le înțelegem mai greu.

După moartea lui Elisei,
Moabiții au intrat în țară.
Umblau în cete oameni răi,
O groază mare-ntre evrei
Și le făceau viața amară.

Chiar și la o-nmormântare
A apărut o ceată de moabiți.
Și oamenii în fuga mare
Aruncă mortul la-ntâmplare:
Erau peste măsură de grăbiți.

N-au ajuns la groapa pregătită
Și-au deschis-o pe-a lui Elisei.
Li s-a părut că-i potrivită
Și de calea moabiților dosită,
Oferind o scăpare pentru ei.
Cum să fugi cu mortu-n spate?
Trebuia-ngropat ne-ntârziat.
Dar când dau piatra la o parte,
Pun mortul lângă Elisei pe spate.
Mortul lor pe loc a înviat!

Mare le-a fost tuturor uimirea,
Nici noi n-o-nțelegem deplin.
N-ai cum să o pricepi cu firea,
La taina asta n-avem limpezirea,
Deși unii cu multe explicații vin.

Una știm că Dumnezeu e suveran
Niciodată, cu nimic El nu greșește.
El e în stare să ne ducă la liman,
Nu vom pieri în valuri pe ocean.
Avem nădejdea-n El că ne iubește.

Nu alergăm s-atingem oase sfinte,
Avem credință-n marea înviere.
Domnul Isus a înviat mai înainte.
Noi Îl iubim cu dragoste fierbinte
Și-L vom întâlni în slavă la răpire.
Amin.
(Luni, 25 octombrie 2021)